vineri, 31 octombrie 2014

prostioare.

joi, 23 octombrie 2014

globulete pt iarna.

da...stiu ca nu a venit iarna dar eu m-am pregatit din timp
:-)

vineri, 15 august 2014

adio/Adrian Paunescu

Decontul final/ Adrian Paunescu
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau
viaţa mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

vineri, 8 august 2014

de dragoste

Dragostea de care se si moare...
Adrian Paunescu

Nimic nu ma mai poate vindeca,
Oricate clinici o sa mai cutreier,
Eu sunt bolnav de amintirea ta
Si voi muri cu chipul tau in creier.

Nici nu ma scuz si nici nu ma explic,
Dar fac proces-verbal,ca sa se stie,
Ca n-am tradat si n-am mintit nimic,
Dovada este aceasta maladie.
Traim in vremuri fara de eroi,
Ridicola e orice fel de jale,
Dar vreau sa vin,sa mor,pentru un front in doi,
Sub salcia copilariei tale.
Nu pot nici sa-ti impun,nici sa te rog,
Luciditatea de la sine vine
Si-ai sa-ntelegi ca parc-ai fost sub drog,
in toata razbunarea ta pe mine.
Din cate ai patimit in timpul tot,
Pe mine m-ai gasit sa-mi darui ura,
Eu salvatorul tau cel idiot,
Prin foc,de dragul tau,m-am dat de-a dura.
Si sunt bolnav de gandul obsesiv
Ca zilele de viata ni se curma,
Si sunt pierdut acum,fara motiv,
Un timp,zadarnic regretat la urma.
Atunci cand din cosmar ai sa te scoli,
Iti va fi foarte greu a intelege
De ce dai tu un nume-acestei boli
De ce chiar tu te simti fara de lege.
Dar stiu si altceva,ingrozitor,
Probabil cea mai tragica isprava,
Ca,daca eu de drag de tine mor,
Nu-nseamna ca nu esti si tu bolnava.
Cei care altora le fac un rau
Li-l fac ca sa se simta ei mai bine,
Dar eu observ,ucis de raul tau,
Ca ma zdrobesti,zdrobindu-te pe tine.
Nimic nu ne mai poate vindeca,
De maladia fara de scapare,
Cadem,si eu,si tu,de boala ta,
In dragostea de care se si moare.